Smaranda Oțeanu-Bunea (n. 02.12.1941 – Râmnicu Sărat) – vicepreședinte al UCRRM din 1990
Este critic muzical, muzicolog, compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, director fondator al Colegiului Criticilor Muzicali (1978), Uniunii Criticilor Muzicali (1990), Operei Comice pentru Copii (1998), Teatrului Stela Popescu (2016), Teatrului Muzical Ambasadorii (2017), al revistelor Melos, Minison, Monopol (1990), al Forumului Muzical Român (2000). A fost Președinte fondator al Fundaţiei „Oedip”, director general artistic (1995–1998), apoi director media (2000–2002) ale Operei Naţionale București.
A absolvit în 1966 Conservatorul de Muzică din București, Facultatea de Compoziție, clasa prof. Alfred Mendelsohn, având studii de specialitate cu maeștrii Mihail Jora, Marțian Negrea, Ion Dumitrescu, Aurel Stroe, precum și specializări în Austria, Germania, SUA, Canada.
Creația sa componistică include cicluri de lieduri, capricii pesntru pian, piese corale, piese și variațiuni pentru pian, „Mozaic” pentru violă și clarinet, „Nonet” pentru cvintet de suflători și cvartet de coarde, „Suita în stil clasic” pentru orchestră, lucrări pentru ansamblu cameral, muzică de film, mişcări și poeme simfonice, muzică pentru teatre de păpuşi și dramatice etc.
A publicat cărţi de reportaj (1973 – O lume la capăt de lume, 1983 – Nigeria – ţara ritmurilor fierbinţi, 1986 – În fiecare zi, ziua Planetei Pământ, 1995, 1996 –Cântecele pământului), pagini de critică (2004 – „File de Melos”, 2006, 2008 – „File de ziar”, 2012 – „File din cronica muzicală on-line”, 2015 – „Opera Comică pentru Copii – File de poveste”, „Un chihlimbar în soare“, 2018 – „De la Aladin la Șeherezada, Teatrul Stela Popescu”, 2016-2017 „O stagiune maraton. File dintr-o stagiune fulger”, 2020 – „Teatrul  Muzical  Ambasadorii”).
A obținut șapte Premii de Critică Muzicală (1979 – 2000), Premiul de Cultură al revistei Cuvântul (2004). A fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grade de Cavaler (2004), Ofițer (2011) și Comandor (2014), cu Premiul de Excelenţă „Omul anului” (2007), Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (2007), Ordinul Ziariştilor, cls. I Aur (2007), Premiul de Excelenţă al Forumului Muzical Român (2008), Premiul VIP pentru literatură de specialitate (2012).