Bianca Luigia Manoleanu
Soprană română de origine italiană, Bianca Manoleanu a urmat linia repertorială a profesoarei sale, distinsa Emilia Petrescu, și s-a perfecționat în arta cântului cu Florica Mărieș. A urmat un master‑class de lied la Viena cu mezzosoprana Christa Ludwig. A abordat cu predilecție muzica vocal simfonică și liedul. Începând cu anul 1983 a colaborat ca solistă cu toate orchestrele filarmonice din țară, sub bagheta unor dirijori de renume. Efectuează turnee peste hotare, concertând în marile centre culturale europene: Paris (La Madeleine), Londra, Roma (Basilica Santi XII Apostoli), Veneția, Bruxelles (Catedrala Sf. Mihail și Sf. Gudula), Viena (Stephansdom), Praga, Budapesta, Berlin, Dusseldorf (Tonhalle), Salzburg (Salzburger Dom), Metz (Arsenal), Neviges (Mariendom), Copenhaga, Haga; la Tokio, în America și în Siria, în concerte vocal-simfonice și recitaluri camerale. A susținut recitaluri de lied la toate edițiile de după anul 1990 ale Festivalului Internațional George Enescu, precum și în alte festivaluri de renume precum: SIMN, Meridian, Timișoara muzicală, Cluj modern, Iași-Festivalul muzicii românești. Abordarea muzicii românești este o prioritate în cariera sa. Duoul Bianca și Remus Manoleanu se identifică în ultimii 35 de ani cu liedul românesc, zeci de recitaluri ce cuprind prime audiții fiind susținute pe cele mai importante scene ale țării. Mărturii sonore sunt înregistrările speciale radio, dvd‑uri, cd‑uri, înregistrările live din concerte. Pentru activitatea sa excepțională, Biancăi manoleanu i s-au conferit: Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B, Muzică (2011), Premiul Excelența în interpretare (2010, FMR), Premio alla cultura (2013, Novara).
În Paralel, Bianca Manoleanu este prof.univ.dr. la Universitatea Națională de Muzică din București, în perioada anilor 2008-2016, activând și ca decan.
A publicat două cărți despre liedul românesc în care personalitatea lui Mihail Jora este așezată ca o Troiță la răscrucea drumurilor liedului românesc.
Ca membră a UCRRM, Bianca Manoleanu este fondatoarea Concursului de Interpretare a liedului românesc ”Ionel Perlea” și a făcut parte din juriul Concursului de Compoziție și interpretare ”Mihail Jora”- secțiunea Canto, fiind totodată și artizanul unificării acestuia cu cel al Facultății de Interpretare Muzicală din UNMB. A inițiat Premiul Bianca (pentru acompaniament).